Despre Rad-Trans

Societatea RAD-TRANS a fost constituită in anul 1994 cu scopul desfășurarii activității de transport internațional rutier de mărfuri.

La înființare, societatea deținea un număr de trei mijloace de transport, deservite de trei conducători auto. Prin dezvoltarea parcului auto, activitatea firmei s-a extins, ajungând in prezent la 270 de mijloace de transport (autotractoare, semiremorci, autoutilitare, remorci, autospecializate, vidanje, utilaje pentru deszăpezire, cisterne, autoturisme etc).

Extinderea pieței pe care acționează firma certifică și ea dezvoltarea societății: în prezent se efectuează transporturi auto pentru destinații precum Ungaria, Austria, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Italia, Grecia, Republica Moldova, existând posibilitatea satisfacerii clienților pentru orice destinație din Europa.

In prezent societatea operează în trafic internațional cu 30 ansambluri rutiere formate din autotractor MAN cu semiremorcă cisternă inox izolată de 23 to, transport bitum ADR, vidanje ADR – fiecare cu asigurare marfă de 100.000 EURO, efectuând în același timp și transport cu semiremorci prelate.

        Ca element de individualizare, RAD-TRANS este abilitată să transporte deșeuri și mărfuri periculoase, în colete sau vrac, mărfuri perisabile, mărfuri agabaritice.

Obiectul de activitate s-a diversificat în ultimii ani, în prezent societatea prestând servicii specializate firmelor de construcții cu 140 de autovehicule și utilaje specifice pentru activități de construcții:

  • autospeciale cu macara între 4 to și 8 to
  • automacarale 18 to, 20 to, 30 to, 40 to, 50, 60, 70, 90 to
  • telehandler cu înălțime de lucru 26 m
  • stivuitoare și electrostivuitoare
  • platforme hidraulice de lucru la înălțime 10 m – 24 m precum și nacelă cu braț telescopic la 24 metri
  • buldoexcavatoare
  • buldozere
  • excavatoare pe șenile și pe pneuri
  • încărcătoare frontale pe șenile și pe pneuri
  • gredere
  • motocompresoare și vibrocompactoare
  • autobasculante de 24 to
  • autobetoniere 7-9 mc
  • semiremorci tip SILO pentru mărfuri pulverulente de 26 to, tip cisternă inox izolate termic, cu oblon ridicător 2 to, semiremorci transcontainer
  • remorchere cu trailer de 18 – 32 to

        RAD-TRANS execută lucrări de construcții civile și industriale, precum și confecții metalice (lucrări executate: cabinet medical, spațiu comercial, hale metalice pentru uz industrial și birouri, case de locuit), lucrări de drumuri, amenajări de platforme, rețele de canalizare, alimentări cu apă, cât și servicii de măturat, aspirat și spălat mecanic străzi și trotuare cu autospeciale.

        Societatea are posibilitatea de a executa și lucrări de colectare și transport deșeuri menajere – deține autogunoiere (cu dispozitive de preluat containere și de compactat gunoiul) și autovidanjă.

        Societatea RAD-TRANS, prin baza tehnico-materială existentă și prin specializările, abilitățile și atestatele angajaților are capacitatea de a efectua:

  • lucrări de alimentare cu apă, instalații canalizare
  • modernizări, reabilitări stații de epurare
  • lucrări de montaj conducte amestec țiței, pompare țiței
  • injecții apă sărată
  • proiectare instalații și lucrări de construcții
  • confecționare claviatură careu sonde, precum și alte genuri de lucrări de amenajare careu sonde, reabilitare drumuri etc.

Dispunem de asemenea de 120 de unități cu lamă și dispozitiv de împrăștiat material antiderapant pentru deszăpezire drumuri – autospeciale, tractoare cu sărăriță și spărgător de gheață,  motofreze zăpadă,   mașini autopropulsate  pentru trotuare și alei, cu lamă și dispozitiv împrăștiat material antiderapant.

RAD-TRANS prestează în regim autorizat lucrări de reparații auto și utilaje, în atelierul propriu de reparații, fiind atestată pentru reparații autocamioane MAN. Mijloacele auto și utilajele de care dispunem pentru îndeplinirea contractelor sunt dotate corespunzător atât pentru optimizarea activităţii cât şi pentru a oferi un serviciu de calitate.

Societatea deține spații de depozitare proprii, utilate cu rafturi și rastele, deservite de stivuitoare și electrostivuitoare.

In 2009 primește recunoașterea calității serviciilor prin certificarea ISO 9001:2015, ISO 14001:2015 și totodată OHSAS 45001:2018 prin respectarea
strictă a cerințelor legate de calitate, S.S.M. și protecția mediului.

Compania s-a extins constant, ajungând la o cifra de afaceri in 2021 de 32.287.229 lei.

Numărul de salariați care sunt implicați în activitatea desfășurată este de 193, personal care include atât șoferi profesioniști, mecanici auto, sudori, electromecanici, deservenți utilaje, dulgheri, fierari betoniști, zidari cât și personal specializat în activități de birou (secretariat, contabilitate, operare calculator, relații cu clienții), salariați cu specializări și calificări corespunzătoare posturilor pe care activează.

Ia legătura cu noi

Îți suntem la dispoziție pentru orice intrebări sau informații. Oferim soluții practice nevoilor tale, la prețuri competitive.